Descriere

Cu această carte, publicată pentru prima dată în anul 1909, Rudolf Steiner (1861–1925) rupe o tradiție, care a durat secole întregi, conform căreia Inițierea trebuia să fie rezervată doar unor cercuri esoterice închise.

Vremurile sunt propice pentru conștiința omenească în general, spune Steiner, pentru ca aceasta să se deschidă realităților altădată oculte și să progreseze în mod lucid pe calea unei noi discipline, o știință a Spiritului. Această conștiință are nevoie de o formare riguroasă, bazată pe concentrare și meditație pentru a deveni astfel capabilă de autocontrol, absolut necesare pentru fiecare dintre cei ce se încumetă pe acest drum.

 

Inițierea - Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?

Rudolf Steiner
38 RON

Adauga in cos

Estimare livrare curier:
20 iunie

Din colectia: Logos Spermatikos

Poate vă interesează și următoarele cărți

Fragment Inițierea - Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?

O însuşire omenească deosebit de importantă pe această treaptă a iniţierii este puterea de judecată, neapărat sănătoasă şi sigură. Încă de la primele trepte ale disciplinei trebuie să ne îngrijim de dezvoltarea acestei puteri; iar pe această treaptă trebuie să se dovedească dacă discipolul poate să o mânuiască în aşa fel încât să fie apt pentru adevărata cale a cunoaşterii. El poate progresa numai dacă poate să deosebească iluzia, fantezia sterilă, superstiţia şi tot felul de năluciri de adevărata realitate. Acest lucru este mai greu pe treptele mai înalte ale existenţei decât pe treptele inferioare. Aici, cu privire la lucrurile în discuţie, trebuie să dispară orice prejudecată, orice părere care ne este dragă; şi numai adevărul trebuie să ne fie îndreptar. Trebuie să fim pe deplin pregătiţi să renunţăm numaidecât la un gând, la o părere, la o înclinaţie, când gândirea logică ne pretinde aceasta. Certitudine în lumile superioare dobândim doar atunci când nu cruţăm niciodată propria noastră părere.

Oamenii cu o gândire care înclină spre fantastic, spre superstiţie, nu pot face nici un progres pe calea ocultă. Discipolul ocult este chemat să obţină prin eforturi un bun preţios. Orice îndoială asupra lumilor superioare dispare. Aceste lumi, cu legile lor, se dezvăluie privirilor sale. Dar el nu poate cuceri acest bun cât timp se lasă amăgit de năluciri şi iluzii. Ar fi rău pentru el dacă fantezia şi prejudecăţile sale s-ar împleti cu înţelegerea sa. Visătorii şi fantaştii sunt tot atât de nepotriviţi pentru calea ocultă ca şi persoanele superstiţioase. Nu putem accentua îndeajuns toate acestea. Căci în visare, în fantastic şi superstiţie pândesc cei mai răi duşmani pe calea cunoaşterii lumilor superioare. Nimeni să nu creadă însă că discipolul va pierde poezia vieţii şi entuziasmul fiindcă deasupra porţii care duce la a doua probă a iniţierii stau cuvintele: „Toate prejudecăţile trebuie să se îndepărteze de tine“ şi fiindcă deasupra porţii care duce la întâia probă a trebuit deja să citească: „Fără o minte sănătoasă toţi paşii tăi sunt zadarnici“.

Dacă în acest fel candidatul a progresat îndeajuns, îl aşteaptă a treia „probă“. La aceasta nu mai desluşeşte nici o ţintă. Acum toate depind de el. El se găseşte într-o situaţie în care nimic nu îl determină la acţiune. Trebuie să găsească drumul din sine însuşi. Aici nu se mai găsesc lucruri sau persoane care să-l îndemne la acţiune. Nimic şi nimeni nu-i poate da acum forţa de care are trebuinţă, decât numai el însuşi. Dacă nu ar afla în sine însuşi această forţă, foarte curând s-ar găsi iarăşi la locul de unde a pornit. Totuşi, trebuie să spunem că numai puţini dintre cei care au trecut probele anterioare nu vor afla aici această forţă. Sau se opresc mai înainte, sau trec şi proba aceasta. Tot ceea ce este necesar aici constă în a te hotărî repede. Căci aici trebuie să-ţi găseşti „Sinele superior“ în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Trebuie să te hotărăşti repede, să asculţi de inspiraţia spiritului în toate lucrurile. Aici nu mai ai timp pentru nici un fel de chibzuire, pentru nici o îndoială ş.a.m.d. Orice minut de întârziere nu ar dovedi decât că nu suntem îndeajuns de maturi. Ceea ce ne-ar împiedica să dăm ascultare spiritului trebuie biruit cu îndrăzneală. În această situaţie este important să demonstrezi prezenţă de spirit. Şi tocmai aceasta este însuşirea a cărei desăvârşită educaţie o are în vedere această treaptă de evoluţie. Orice ademenire spre acţiune, chiar şi spre gândire, cu care omul era obişnuit înainte, încetează. Pentru ca omul să nu rămână inactiv, nu e îngăduit să se piardă pe sine însuşi. Căci numai în sine însuşi poate găsi el singurul punct fix pe care să se poată sprijini. Nimeni din cei care citesc acest lucru şi nu cunosc problema mai îndeaproape, nu trebuie să simtă antipatie pentru faptul de a te sprijini exclusiv pe tine însuţi. Căci dacă trece această probă, omul ajunge la cea mai mare fericire.

Şi nu mai puţin decât în celelalte cazuri, tot viaţa obişnuită este deja pentru mulţi oameni o şcoală ocultă. Pentru persoanele care sunt în stare să ia repede o hotărâre în problemele vieţii în faţa cărora sunt puse brusc, fără şovăială şi fără să se gândească prea mult, pentru aceştia viaţa însăşi constituie o asemenea disciplină. Situaţiile potrivite sunt acelea în care o acţiune cu şanse de reuşită devine numaidecât imposibilă, dacă omul nu intervine repede. Cine este în stare să intervină repede când se întrevede o nenorocire, când numai câteva clipe de şovăială ar face să se producă nenorocirea, şi cine a transformat o astfel de facultate de decizie într-o însuşire permanentă, acela a dobândit în mod inconştient maturitatea necesară pentru „proba“ a treia. Căci aici esenţialul este tocmai dezvoltarea prezenţei de spirit necondiţionate. – În şcolile esoterice ea se numeşte „proba de aer“, pentru că în ea candidatul nu se poate sprijini nici pe terenul solid al cauzelor exterioare, nici pe ceea ce rezultă din culorile, formele şi celelalte lucruri, pe care le-a cunoscut prin pregătire şi iluminare, ci exclusiv pe sine însuşi.

Dacă discipolul ocult a trecut cu succes această probă i se îngăduie să intre în „templul cunoaşterii superioare“. – Asupra acestui lucru nu mai pot fi date mai departe decât cele mai sumare indicaţii. – Ceea ce urmează să fie îndeplinit acum se exprimă adeseori prin cuvintele: discipolul trebuie să depună „jurământul“ că nu va „trăda“ nimic din învăţăturile oculte. Totuşi expresiile „jurământ“ şi „trădare“ nu sunt deloc potrivite şi la început chiar induc în eroare. Nu este vorba de nici un „jurământ“ în înţelesul obişnuit al cuvântului. Pe această treaptă de evoluţie, omul face propriu-zis o experienţă. Discipolul învaţă cum să întrebuinţeze învăţătura ocultă, cum să o pună în slujba omenirii. Abia acum începe omul să înţeleagă lumea în mod corect. Nu este vorba despre o „tăinuire“ a adevărurilor superioare, ci mai curând de modul just, de tactul corespunzător de a le reprezenta. Lucrurile asupra cărora învăţăm să „tăcem“ sunt cu totul altele. Omul îşi însuşeşte această minunată virtute cu privire la multe lucruri despre care a vorbit mai înainte, mai ales cu privire la felul cum a vorbit. Ar fi un iniţiat rău acela care n-ar pune tainele aflate în slujba lumii, cât mai mult şi cât mai bine cu putinţă. Pe acest tărâm nu există nici o altă piedică în calea comunicării tainelor decât neînţelegerea din partea aceluia care este chemat să le primească. Fireşte, nu este potrivit să se vorbească despre tainele superioare după bunul plac. Dar nimănui nu-i este „interzis“ să spună ceva, dacă a ajuns pe treapta de evoluţie descrisă. Nici un om şi nici o fiinţă nu-i impun vreun jurământ în această privinţă. Toate sunt lăsate în sarcina propriei sale răspunderi. Ceea ce învaţă este ca, în orice împrejurare, să afle din el însuşi ceea ce are de făcut. Iar „jurământul“ nu înseamnă nimic altceva decât că omul a ajuns matur pentru a putea purta o asemenea răspundere.

Cartea a fost adaugata in cos