Descriere

Nu este oare un adevărat șoc științific să afirmăm că glandele hormonale dirijează creierul și nu invers?

Această carte este ca o fereastră larg deschisă prin care autorul Jean du Chazaud reia și descrie cele patru tipologii glandulare ale savantului Dr. Jean Gautier (1891-1968). Descrierea lor pasionantă apare ca o veritabilă caracterologie științifică, revelând o perspectivă diferită.

Secretul dezvăluit al corpului și spiritului

Jean du Chazaud
48 RON

Adauga in cos

Estimare livrare curier:
26 septembrie

Din colectia: Sănătate&Conștiință

Poate vă interesează și următoarele cărți

Fragment Secretul dezvăluit al corpului și spiritului

Înregistrările mnemonice și modulările neuro-hormonale

Conexiunea care face legătura între idei provine din variațiile lente suferite de secrețiile hormonale. Astfel, aceste secreții nasc ideații cu afinități între ele, oricare ar fi momentul în care au fost înregistrate. În schimb, variațiile brutale ale acelorași secreții hormonale explică schimbările ideatice sau ideologice care apar brusc în gândirea noastră, fără ca asocierea ideilor să poată justifica acest lucru. Vibrațiile nervoase provenite de la un stimul care excită unul dintre cele cinci simțuri ale noastre va întâlni în fluxul sangvin cantitatea de hormoni necesară pentru înregistrarea acestuia. În cazul hipertiroidienilor, abundența secreției tiroidiene le oferă o memorie excelentă; în cazul altor indivizi, doar o suită de repetiții va putea permite secreției tiroidiene să asigure o înregistrare sau alta. Cu excepția cazurilor de hipotiroidie reală, în care memoria e aproape inexistentă, în cazul multor indivizi, vor fi necesare eforturi și repetiții susținute, toate acestea doar pentru o înregistrare mediocră.

La fel se întâmplă în cazul copilului cuprins de somn după-amiaza. Tiroida sa fiind epuizată, îndreptându-se către hipofuncție, orice înregistrare senzorială și cognitivă devine imposibilă, copilul fiind incapabil să învețe o lecție sau să-și termine o temă. Creierul copilului, tabula rasa, neimprimat cu nimic la naștere, trebuie să înregistreze progresiv toate datele viitorului său psihic. La începutul vieții sale, copilul nu posedă decât senzații. Plecând de la acestea, se va constitui viitorul său intelect; această constituție este imposibilă fără acțiunea numeroaselor înregistrări care să-i formeze memoria și automatismele viitoare.

Paleta extrem de diversă a psihologiei umane nu-și condiționează la întâmplare înregistrările mnemonice. Acestea se efectuează în funcție de activități biochimice hormonale puternice care dau memoriei copilului calitățile specifice, acelea ale psihicului său. Senzațiile nu sunt decât amprente extrase din realități. Pe măsură ce avansează în viața școlară, realitatea devine din ce în ce mai abstractă și copilul trebuie să învețe cunoștințe, adică imagini verbale, ale căror sensuri le-a învățat, reprezentări imaginative, date științifice sau matematice lipsite de o realitate tangibilă.

Dacă reușim să le înregistrăm, totuși, aceste amintiri pot dispărea rapid. Mai exact, evocarea lor mnemonică ne este foarte dificilă, ne mai reușind să reînviem compoziția hormonală care ne-ar fi permis să ni le amintim. Pentru a evita inconvenientul acesta, secrețiile glandulare înregistrează anumite categorii de date pentru care s-au specializat.

Doctorul J. Gautier ne-a oferit în legătură cu acest subiect o interpretare foarte elaborată a felului în care s-ar petrece mecanismele funcționale „neuro-hormonalo-mnemo-ideatice”. Dacă verificarea experimentală a unor astfel de mecanisme se dovedește extrem de dificilă, e totuși sigur că această interpretare se bazează pe constatări funcționale și pe fundamente organo-fiziologice reale, având deci toate șansele de a răspunde fenomenelor așa cum există ele. Trebuie să admitem, spune el, că înregistrările noastre diverse se situează împrejurul fiecăruia din vasele noastre capilare sangvine care irigă celulele cerebrale. Fiecare vas microscopic, cu toate celulele pe care le irigă și le hrănește ar  reprezenta un fel de „micro-creier” (vezi schema pagina 254 carte).

În ciuda unei constituții identice, neuronii prezintă capacități diferite și nu par să fie distribuiți la întâmplare în masa noastră cerebrală. Diversele proprietăți neuronale provin din secrețiile hormonale care îi influențează. Aceste secreții le provoacă maturizarea, stabilind atât înregistrările, cât și evocările mnemonice. Am putea să ne întrebăm cum de hormonii, circulând în fluxul sanguin, nu acționează dezordonat asupra celulelor nervoase, căci nimic nu pare să-i poată fixa pe o celulă sau pe alta. Proprietățile hormonilor oferă explicații acestei întrebări. Hormonii se fixează mai mult sau mai puțin rapid, în funcție de calitatea celulelor organice. Adrenalina dispare din sânge aproape imediat după punerea ei în circulație. Tiroxina e deja folosită într-un ritm mai lent, o regăsim încă în circulație după un anumit parcurs sangvin. Hormonii hipofizari au o acțiune și mai îndelungată. În fine, hormonul genital fiind obligat să parcurgă o distanță mare înainte de a ajunge la creier, este de departe cel mai tenace și persistent.

Imediat ce adrenalina reușește să ajungă la nivelul capilarelor cerebrale, acest hormon traversează pereții vasului și impregnează (amprentează) neuronii situați cel mai aproape de învelișul său. Tiroxina, la rândul său impregnează celulele nervoase următoare, după care e rândul hormonilor hipofizari și, în sfârșit, rândul hormonului genital interstițial, care influențează neuronii cei mai îndepărtați de punctul de sosire al curentului sangvin. Cantitatea de elemente celulare pusă la dispoziția fiecărui hormon e fundamental variabilă în funcție de tipul glandular intelectual căruia aparține individul. Există tipuri glandulare somatice a căror dominanță se exersează asupra fiziologiei, și tipuri glandulare a căror dominanță se exersează asupra intelectului. Glanda care e predominantă la un individ are tendința de a impregna un număr mai mare de neuroni în comparație cu celelalte glande ale aceluiași subiect. Glanda care predomină asupra creierului condiționează mentalitatea indivizilor. Un hormon poate astfel să aibă un impact puternic asupra celulelor-țintă privilegiate.

Hormonii acționează în simbioză și în sinergie. Astfel, un hormon specific are nu numai puterea de a acționa asupra propriilor celule-țintă, dar și aceea de a face să participe celelalte influențe hormonale la propria sa acțiune specifică. Acest lucru explică modulările influențelor endocrine. Toți hormonii posedă un radical biochimic aromatic cu dublă legătură de carbon care le dă proprietăți similare. Acest fapt ar explica de ce adrenalina, fixată în primul rând, nu poate reaminti decât înregistrări de fapte și lucruri concrete sau materiale.

Tiroxina acționează în principal asupra imaginilor desemnate de limbaj, dar parțial și asupra faptelor materiale. Hipofiza își exersează înainte de toate influența asupra datelor de calcul, de logică, asupra noțiunilor matematice și științifice, dar și asupra realităților concrete și imaginilor în legătură cu datele științifice. În fine, genitala interstițială își exersează esențial activitatea asupra abstracțiunilor complexe, asupra ideilor legate de marile probleme umane, asupra chestiunilor estetice, artistice, științifice, morale și religioase. Acest punct de vedere poate explica cum suprarenalul reușește să ajungă cu ușurință numai la obiectivele materiale, cum tiroidianul posedă o imaginație debordantă în care poate amesteca și idealiza elemente obiective, concrete, cum hipofizarul e înzestrat cu simțul realității și cu o anumită imaginație și cum mânuiește cu ușurință abstracțiile matematice și științifice, și la final, cum genitalul e capabil să ajungă la ideații de ordin superior, aceste ideații înglobând atât realitățile concrete și obiective, ideile imaginative, datele științifice cât și abstracțiile cele mai puternice și cele mai diverse.

Posibilitățile genitalei interstițiale permit deci hormonului genital de a evoca toate ideațiile aparținând celor trei calități de înregistrare glandulară. În momentul evaluării și estimării lor, aceasta face posibilă obținerea unei valori de identitate care oferă posibilitatea de extragere a unei legi. Nu am văzut, fără îndoială, niciodată, un poet liric entuziasmându-se de descoperirea unei legi biologice, un matematician să facă poezie, sau dacă a făcut-o, să fie o excepție. În schimb, Renașterea Italiană și chiar secolul al XVII lea ne-a demonstrat tipuri de inteligențe interstițiale excelând în poezie, muzică, artă, arhitectură, știință și câteodată în medicină.

· Gândirea, memoria, rezultat hormono-neuronal

Rolul pe care-l joacă glandele noastre endocrine în formarea inteligenței devine acum mai clar. Știm că inteligența începe odată cu activitatea simțurilor, căci glandele sunt cele care ne incită să înregistrăm senzații și cunoștințe. Funcționarea obișnuită a glandelor și calitatea specifică a hormonilor determină în creier mai multe feluri de idei care prezintă asemănări. Aceste idei, care reprezintă din punct de vedere fiziologic vibrații hormono-nervoase, provin dintr-un regim hormonal care păstrează de obicei ambianța ideatică care stabilește cadrele mentalității noastre. Astfel, se nasc în creier gânduri învecinate. Fenomenul de vecinătate ideativă a incitat psihologii să admită asocierea de idei, dar asemenea idei pot fi înregistrate în perioade și circumstanțe foarte diferite. Tendințele hormonale care asigură alegerea și fixarea unor astfel de idei sunt cele care determină și rememorarea lor. Plecând de la aceste idei care adeseori revin spontan fără un motiv anume, noi gândim, medităm sau ne sistematizăm ideile, stabilind astfel elementele personalității noastre gânditoare.

Elaborarea gândurilor noastre se derulează într-o ambianță care tinde să le reconecteze, să le clasifice în categorii mai mari. Fără acțiunile hormonale, n-ar exista nicio unitate în cadrul inteligenței; înregistrările noastre senzoriale și ideatice s-ar face la întâmplare și niciodată după un plan prestabilit. Dacă am fi incapabili să ne aducem aminte de aceste cunoștințe înregistrate, ideile cele mai surprinzătoare ar încolți în ființa noastră într-un mod aleatoriu. Dacă am vrea să studiem matematica, ne-ar veni în minte idei poetice, literare, de călătorie, sau amintiri din copilărie. Dacă secrețiile glandulare n-ar determina apariția ideilor în raport cu senzațiile, emoțiile și activitățile, ce s-ar mai alege de toate acțiunile noastre? Care ar fi situația îndrăgostitului care ar vrea să facă o declarație de dragoste și mintea lui i-ar pune la dispoziție doar idei banale și ridicole? Din fericire lucrurile nu se întâmplă în acest fel.

Aflate la baza psihicului, senzațiile suferă transformări profunde, făcând posibilă asimilarea acestora de către intelect. Toate datele pe care le stabilim solicită o secreție definită și determinată printr-un procedeu extrem de precis. Grație acestui dozaj foarte exact, celulele cerebrale se pot imprima, putându-se constitui astfel o memorare precisă și clară pentru a obține o evocare rapidă și fără efort. Fără această exactitate și precizie, gândirea noastră ar cădea pradă unui haos total. Abstracțiunile complexe ar fi foarte greu de obținut, căci ar fi lipsite de orice stări sentimentale, care de altfel stau la baza originii lor. În încercările noastre psihologice sau în meditațiile noastre ne-am confrunta mereu cu gândurile cele mai contradictorii și cele mai puțin potrivite, fără ca noi să le fi ales. Această tendință se regăsește într-o mică măsură la subiecții de tip tiroidian. Poeții, de exemplu, pot recurge la ideații înfrumusețate, apelând la imagini și impresii sentimentale; mintea lor e imprecisă, cu o puternică tendință imaginativă.

Aceștia își pot elibera cu ușurință intelectul de necesitățile din realitate pentru a se îndrepta către senzații idealizate și ireale. Curentul impresionist în pictură s-a născut din impulsul tiroidian. Acest aspect al gândirii nu este propriu doar poeților, ci și copiilor și unui anumit număr de subiecți de sex feminin. Unele persoane pot surprinde prin ideile lor fără continuitate, idei care sar „de la una la alta” într-un mod spontan. În ciuda unei inteligențe vii, aceste persoane nu par să-și dea seama de lucrul acesta. Spiritul lor imaginativ, întotdeauna receptiv la toată gama de senzații, dă naștere ideilor și realităților de natură stranie, inedită, ireală, burlescă sau comică.

Într-o conversație, subiecții tiroidieni care fac anumite conexiuni surprinzătoare între diferite idei, nu știu să spună care sunt motivele acestor legături. Își surprind astfel interlocutorii, care nu reușesc să facă legătura dintre ideile exprimate și subiectul abordat. Discuțiile devin dificile, tinzând spre o continuă deplasare a tuturor chestiunilor abordate. Astfel, ideațiile noastre, „ideile-sentiment” pe care le avem, chiar mai mult de-atât, abstracțiunile și cunoștințele noastre, solicită mecanismului de funcționare endocrin, un dozaj hormonal extrem de precis, conform ideației dorite. Grație acestei precizii, datele psihologice și intelectuale își găsesc în neuronii cerebrali un loc, în raport cu structura mentalității noastre și cu funcționarea sa obișnuită.

Numai în funcție de anumite cantități hormonale precise putem fixa în mentalul nostru informații științifice, literare, artistice sau practice, fiecare dintre acestea fiind înregistrată în și după categoria aptitudinii căreia îi aparține. Pentru a ne reaminti oricare dintre aceste informații dăm naștere secreției adecvate rememorării acesteia. E probabil să reușim acest lucru doar prin tatonare, adică variind cantitățile și calitățile secretorii, care se amestecă cu vibrațiile corespunzătoare.

....

Astfel, doar calitățile funcționale ale neuronilor sunt insuficiente pentru a reflecta realitatea neuro-cerebrală. Funcționarea neuronilor e determinată de neuro-transmițătorii lor sinaptici, însărcinați să pună în circulație influxul nervos. Influxurile nu sunt altceva decât vibrații care intră în rezonanță cu secrețiile hormonale, pentru a genera toate activitățile noastre psihologice și intelectuale. Avem obiceiul de a distinge și chiar de a separa ceea ce este de ordin intelectual de ceea ce este de ordin afectiv sau sentimental. În realitate, aceste două categorii provin din aceeași bază fundamentală: senzațiile, care sunt porțile de intrare ale oricărui psihism. Ceea ce este de natură intelectuală recurge la un mod de elaborare special, cu un punct de plecare senzorial, odată ce senzațiile sunt înregistrate sub formă de ideație.

Ideile sunt așadar imprimări cerebrale cu punctul de plecare în senzațiile din realitate, fiind reprezentarea acestora. Aceste reprezentări devin în mentalul nostru din ce în ce mai abstracte, adică reușesc printr-o elaborare intelectuală anume să capteze din real nu doar aparențele accidentale, ci chiar substanța lucrurilor dincolo de aparențele lor senzoriale. Secreția responsabilă pentru a pune să treacă senzațiile noastre prin acest puternic efort de elaborare intelectuală, nu e alta decât hormonul genital interstițial, care acționează asupra creierului, hormon de care sunt privați majoritatea bolnavilor mintal, punându-i astfel în imposibilitatea absolută de a efectua aceste elaborări. Condiționând stările noastre emoționale, secrețiile endocrine stabilesc o legătură intimă între stările organice, ideații și posibilitățile intelectuale. Și dacă estimăm că suntem capabili să emitem idei pure, gândurile și expresiile noastre sunt în realitate în funcție de sentimentele noastre, căci de obicei nu facem efortul intelectual de a extrage dintr-un fapt, dintr-o constatare sau o realitate, esența sa fundamentală, semnificația sa esențială.

Cartea a fost adaugata in cos