După abandonarea regulilor tradiționale nu am știut să ne organizăm viața individuală după noile concepții. Aveam pasiunea libertății. Majoritatea dintre noi ne-am complăcut în dezordinea și vlăguirea care urmează în mod necesar respingerii oricărei constrângeri. Dar, dincolo de disciplinele tradiționale nu am găsit Țara Promisă de Părinții liberalismului materialist. Ce-i drept, foarte puțini dintre noi au îndeletnicirea și gustul meditației. Acestora, libertatea adusă de progresele raționalismului, științei și tehnologiei, nu le oferă o față radioasă, atribuită cu anticipație acesteia de către strămoșii noștri. Omul emancipat nu e de fel comparabil cu un vultur planând în imensitatea cerului. Seamănă mai mult cu un câine scăpat de la domiciliul său care rătăcește la întâmplare în tumultul automobilelor. Cu siguranță, el poate,  la fel ca un câine, să se comporte conform fanteziei sale. Este liber să meargă unde vrea. Dar nu este mai puțin pierdut decât acesta, căci nu știe unde să meargă, nici cum să se protejeze de pericolele care îl înconjoară. Cum va regăsi el securitatea morală pe care o cunoșteau predecesorii săi pe vremea când  construiau catedralele gotice pe pământul Europei?

***

Există o ordine evidentă în lume. Soarele nu uită niciodată să răsară. Invariabil, după noapte vine zi și după iarnă vine primăvara. Luna continuă întotdeauna același ciclu. La fel ca și ființele neînsuflețite, ființele vii sunt construite într-un anume fel. Ele au relații bine definite între ele. Viața este conformă mediului cosmic și mediul cosmic vieții. Lucrurile întâlnite pe pământ și în cer provin din combinarea a mai puțin de o sută de elemente. Chiar dacă sunt infinite ca număr, toate se înrudesc, și fiecare se comportă în felul impus de structura sa. Natura nu poate avea capricii. (Alexis Carrel, fragmente din Reflecții asupra conduitei de viață)