Drumul spre iad e pavat cu intenții bune

1. Dar, scepticii vor zice, ce faceţi voi cu progresul medical? Foarte mulţi pacienţi nu supravieţuiesc ei, graţie descoperirilor moderne?

 Răspunsul nostru va fi fără echivoc. Noi nu negăm această formă de progres. Medicina oficială, în calitate de metodă represivă a simptomelor îngrijorătoare, a făcut progrese remarcabile, pe care ar fi stupid să le respingem printr-o idee preconcepută, ceea ce nici nu  facem.

 În urgenţă, în faţa marilor dureri, în infecțiile microbiene necontrolabile (întreţinute cu neîndemânare), sau a gravelor leziuni (ireductibile), chimioterapia modernă realizează în fiecare zi veritabile „tururi de forţă”, făcând să trăiască persoane condamnate. În acest sens, ea este indispensabilă. Totuşi, nu este vorba aici decât de anumite cazuri. Majoritatea populaţiei este foarte departe de aceste stări extreme şi reclamă îngrijiri care privesc mai mult reeducarea funcţională decât reprimarea simptomatică. Noi, prin învăţătura noastră naturopatică, ne oferim să compensăm această carenţă a medicinei oficiale.

 În concluzie, noi nu negăm eficacitatea drogurilor clasice; noi  recomandăm doar să nu se recurgă la utilizarea lor în 80% din cazuri.

 2. Faptele următoare dovedesc că folosirea remediilor s-ar putea limita în foarte mare măsură, fără niciun prejudiciu pentru bolnavi, ci dimpotrivă.

 În mai multe rânduri, şefi de clinici cunoscuţi și-au împărţit bolnavii în două grupuri: unii trataţi prin medicina oficială, alţii îngrijiţi cu „placebo” (apă distilată). Vindecările erau adesea mai numeroase în rândul celor netratați.

 În timpul războiului din Vietnam, americanii depășiți de numărul de bolnavi nu îi tratau decât pe răniţii consideraţi recuperabili. Cei „abandonați” se vindecau întotdeauna mai bine.

 Ultimul exemplu: a fost înregistrată o scădere importantă a mortalităţi (mai mult de 30% ) în urma grevei medicale din Italia şi din Israel. Oficialii nu au ştiut niciodată cauza, şi de fapt încă o mai caută.

 Pietrele funerare nu mint niciodată

 1. „Totuşi, zic cei înverșunați, statisticile de longevitate sunt indiscutabile. Nu demonstrează ele, într-un mod foarte clar, că noi trăim în prezent mult mai mult decât cei din vechime, graţie medicinei moderne şi descoperirilor ei?”

 Să judecăm bine : 

Dacă este un lucru stabilit că noi trăim mai mult, de ce să atribuim această longevitate numai actului medical, şi să nu vorbim de binefacerile igienei şi legilor sociale? Baia, sportul, ziua de lucru de 8 ore, concediile plătite etc. au făcut cu siguranţă mai mult pentru sănătate decât penicilina şi alte cortizoane.

În prezent rămâne de stabilit autenticitatea acestei longevităţi bazată pe statistici (!) la care noi ne aplecăm urechile.

 Noi le credem supraestimate. Să explicăm de ce. Se pretinde că oamenii ating în zilele noastre o vârstă mai avansată decât altădată. Se afirmă, de exemplu, că durata noastră de viaţă s-a dublat în raport cu cea de oamenilor care trăiau în epoca lui Ludovic al XIV-lea, de exemplu. Un asemenea raţionament este nefondat. Cine poate calcula longevitatea unui popor care a existat cu mai multe secole în urmă, şi într-un timp când registrele de stare civilă erau cvasi-inexistente?

 Procedând în acest fel, am putea afirma fără să zâmbim, că stămoșii noștri galii mureau cu toţii înaintea vârstei adulte şi că luptele lor cu romanii nu au fost decât bătălii... între copii!

Şi apoi, de ce să lăsăm să intre în calculul longevităţii câştigul obţinut prin reducerea mortalităţii infantile datorată igienei?

Aceasta ridică media logevității, dar înşeală rezultatele. Contra-expertiza noastră este revelatoare. Am mers în cimitire vechi şi am notat numărul de centenari din rândul celor îngropați. Aceeaşi anchetă făcută în cimitire mai recente ne-a dat un procent net inferior.

Pietrele funerare spun adevărul pe care statisticile trucate îl ascund. Se trăia mult mai mult altădată. 

Pe de altă parte, dacă „medicina” avea o influenţă oarecare asupra longevităţii, aceasta s-ar observa la nivelul bolilor.

 Ori, răul n-a dat înapoi nici măcar cu un deget. Unele afecţiuni sunt chiar mai violente ca altădată. Cancerul roade specia la ambele capete. Se nasc bebeluşi cu leucemie. În ceea ce priveşte bolile cardio-vasculare, ele domnesc cu siguranță; iar afecţiunile nervoase şi mentale nu sunt mai prejos.

 Se vorbeşte, pentru a se găsi o scuză, despre „boli ale civilizaţiei”, ca şi cum aceasta ar putea schimba ceva. În realitate, spitalele nu-și vor închide mâine porţile şi nici medicii nu vor trebui să se recicleze mâine. Acesta este, totuşi, criteriul unei veritabile sănătăţi sociale.  

 Unde este, deci, progresul sanitar în societăţile noastre moderne ?