Sănătatea este o stare organică de echilibru între masa celu­lelor vii, utile, şi masa „substanţelor străine” organismului, reprezentate de celulele moarte şi totalul deşeurilor sau reziduurilor (cleiuri şi cristale), rezultate din metabolism şi pe cale de eliminare.

Bineînţeles, un astfel de echilibru este instabil. Nu există sănătate perfect stabilizată, organismul fiind locul unui schimb continuu, în care găsim întotdeauna urmele impurităţilor umorale pe cale de lichidare, inclusiv în cele mai bune condiţii de vitalitate.

Viaţa este o mişcare neîntreruptă de asimilare şi dezasimilare.

Sănătatea este rezultatul unei lupte duble, reînnoită continuu, pe de o parte pentru a smulge alimentelor principiile vitale necesare şi a le fixa la locul lor în organism, pe de alta pentru a respinge în afara acestuia substanţele inutile, formate cu ocazia acestor exigenţe nutriţionale indispensabile şi de reconstrucţie a ţesu­turilor.

Nu trebuie să uităm că la aproximativ şapte ani se produce o reparaţie capitală sau reînnoire a tuturor celulelor noastre. În cursul acestei perioade se recreează un om nou, din toate punctele de vedere. De altfel, acesta este timpul necesar oricărei educaţii (sportive, artistice, intelectuale etc.). Parţial, numai sistemul nervos face excepţie de la această regulă a reînnoirii celulare.

Despre orice ar fi vorba, din punct de vedere logic putem admite că toate leziunile organice pot fi şterse în această perioadă de timp, dacă metoda de corecţie naturopată este bine aplicată.

Să revenim însă la „echilibrul-Sănătate” amintit. Armonia între aceste două elemente trebuie menţinută în fiecare clipă a vieţii, în care scop organismul foloseşte întreaga sa forţă vitală inteli­gentă. Viaţa, aşa cum s-a vrut ea, nu poate pieri fără să lupte în mod corect.

Inerţia organismului în faţa bolii este o concepţie alopată. Pentru noi, acest lucru este un „non-sens”.

Organismul acţionează, și chiar acționează corect (boli de auto-apărare). Această noţiune este fundamentală în naturopatie, în cadrul căreia, pentru a nu face rău, marea artă constă în imitarea proceselor iniţiate de organism pentru a se vindeca. Deşi rămâne fără încetare sub ameninţarea unui dezechilibru parţial posibil (boala) sau total (moartea), din aceleaşi motive şi în ciuda oricăror considerente, organismul conservă toate şansele sale (înainte de căderea extremă în ireversibilitate) de restabilire a echilibrului (autovindecarea) şi de consolidare a poziţiei sale pe calea ascendentă a Vitalităţii, până la a atinge, în anumite cazuri, starea excepţională de invulnerabilitate.

Scara vitalității

Instabilitatea acestui „echilibru-Sănătate” a fost evaluată în şase trepte sau grade. Acestea sunt nivelele de sănătate și boală ce se înscriu pe scara vitalităţii.

În funcţie de echilibrul realizat sau pierdut, naturopatia dis­tinge trei stări de sănătate (sau nivele ascendente de Vitalitate) şi trei stări de boală (sau nivele descendente ale Vitalităţii care, în această perspectivă negativă, devine morbiditate).

Regăsim aceste nivele clar exprimate în formele generale sau locale ale corpului (morfologia întregului corp sau a uneia dintre părţile sale: irisul, unghiile, pielea etc.).

Să examinăm aceste nivele de la cel mai înalt până la cel mai de jos.

Primul nivel sau Nivelul ascendent  N°3

 Acesta este starea „Sănătăţii de Fier”. La acest nivel echilibrul dintre asimilare şi dezasimilare nu poate fi perturbat decât foarte greu. Valoarea glandelor endocrine permite o bună rezistenţă la stres. Subiecții care posedă o astfel de sănătate sunt adevărate „forţe ale Naturii”, un fel de „campioni ai Vitalităţii”, înzestrați cu o mare robustețe și cu o invulnerabilitate aproape totală. Adesea o viață plină de erori nu este suficientă pentru a-i doborî. Trebuie să treacă două sau trei generaţii.